January 24, 2019 By admin Off

Stalpii

Noaptea potolise toate zgomotele. Intuneric si totusi cer luminat suficient cat sa-i vezi norii.
“Ii citesc Stalpii”, auzi. Si intra in camera de ceremonie a mortului. O singura lampa asezata pe un teanc de carti lumina masa, pe care era asezat un postament de fier. Iar pe el doua servete deasupra carora se afla o carte atat de veche, incat copertele si paginile aveau o paleta de culori completa pe care o poate avea o carte veche. Iar vibratia generatiilor de maini ce rasfoisera cartea de-a lungul destinului ei, se simtea cu orice pala de adiere pe care o facea vreo pagina intoarsa de mainile batranei cu batic si voce ritualica.
La fereastra, cu fata spre icoana, ignorand legile nescrise ale ortodoxismului modern prin pozitionarea cu picioarele nu spre usa ci invers, zacea corpul rece si inca putin moale. Batrana si mortul, el si viziunile.
Vocea prinse grai si se porni sa citeasca ritmat si ritualic, paragrafe ce sunau a cantec, cu o intonatie si o repetativitate uluitoare. Presarate cu inchinaciuni. Si ochii privira cum spiritul se intoarce la cosciug, ca si cum cineva l-ar fi intors si l-ar fi prins de corp. Trei siluete cu roba si gluga ascutita aparura in jurul spiritului, prinse intr-o hora ce se rotea in sens invers acelor de ceasornic. Era albe si pasii lor urmau ritmul vocii batranei. Si se deschisera dimensiunile si totul capata o alta forma, intr-un alt loc.

Oameni fara forma, complet albi, se tineau de maini in jurul spiritului, si cu cat cercul se marea prin numarul lor, cu atat se dezbraca imaginea unui loc cu morminte, intunecat si gri aflat in interior. Oamenii degajau lumina, incat obscuritatea devenea posibila vederii. Si spiritul sedea pe o piatra de mormant, sprijinit in toiag, privind spre intunericul negru, asteptand. Cateva clipe de privit mai sus, astepta si Omul Negru, cel fara chip si roba neagra. Privea tot spre locul unde si mortul privea. Si brusc si-a intors chipul nevazut spre el si ii spuse:
“Ce cauti aici?”
“Vreau sa vad!”, replica el.
“Nu poti, nimeni nu poate, nimeni care apoi sa se intoarca si sa povesteasca!”. Vocea ii era ingrijorata, din care motive nu cunoastea.
“Vreau sa vad, atat! Ascunde-ma, deghizeaza-ma in piatra de mormant, voi tacea!”
Dar nu mai raspunse si se intoarse spre locul asteptarii. Din intuneric se implini viata adevarata, un batran urias, alb stralucitor, cu barba si plete scurte. Totul sclipea in jurul Sau si totul se facea Lumina in jurul Sau. Se uita catre el cu o privire blanda si il arunca din visarea sa. Era Stapanul Sufletelor si pornea Judecata.
Oamenii isi pot vedea orice parte a corpului, dar nu li se ingaduie sa-si vada propriul chip. Caci in dimensiuni, corpurile sunt interschimbatoare!